Îndemn la răbdare

Viața parohiei Martie 26, 2020

Ca măsură preventivă, în fiecare biserică Sfânta și dumnezeiasca Liturghie s-a săvârșit doar de către preot și cântăreț.
Dezolant. Înfricoșător. Împovărător. Șchiop.
Fiecare Sfântă Liturghie are ca parte esențială adunarea credincioșilor = Trupul lui Hristos. Ei sunt co-slujitori cu preotul. În numele lor se oferă Cinstitele Daruri. Ei răspund, ca și cor, la îndemnurile spre rugăciune. Ei primesc pacea Domnului. Lor li se încredințează binecuvântarea divină. Ei sunt chemați la împartășire.
Sunt ferm convins că multor credincioși nu le-a fost la îndemână obligativitatea absentării de la slujirea liturgică.
Am întâlnit de asemenea interpretări apocaliptice ale interdicțiilor impuse de autoritațile Statului.
Vreau să cred în buna credință a acestor instituții. Cred în utilitatea măsurilor de distanțare socială la care au recurs, în condițiile escaladării cazurilor de purtători ai virusului.
Este cea mai importantă perioadă de rugăciune și de concentrare duhovnicească atât personală, cât și comunională.
Nu cred ca cineva este pornit în a distruge aceste posibilități de intensificare a apropierii fiecăruia de Dumnezeu.
A rânduit Dumnezeu aceste încercări în Postul Mare, ca să ne facă ostenelile mai cu folos. Totodată, avem posibilitatea de a lupta cu aceste încercări, mai ușor, urmând cele ale postului, rugându-ne mai fierbinte, fiind mai iertători, mai smeriți, mai atenți la ce gândim, spunem sau facem.
Desigur multora le va lipsi Sf. Împartașanie, marele medicament.
Poate că Dumnezeu vrea sa ne învețe astfel să ne împartășim mai des, precum în Biserica primelor veacuri creștine, când nu numai în posturi, sau numai o data pe an se împărtășeau, ci la fiecare Sfânta Liturghie.
Să ne rugam lui Dumnezeu (personal oricând, comunionar in fiecare zi la ora 12, când răsună clopotele bisericilor, sau ori de câte ori preotul slujește Sfânta Liturghie) ca să depașim acestă perioadă de opreliști și apoi, ne vom putea împartăși cu toții, chiar dacă Paștele va fi trecut și poate chiar mai des.
Mă gândesc că opriți să mai venim la biserică, va crește atât de mult nevoia de a fi întru Dumnezeu cu toții, încât nimeni nu va mai lipsi de la Dumnezeiasca Liturghie, nimeni nu va mai merge la piață sau la treburile individuale în timpul ei, nimeni nu va mai dormi sau lenevi în pat ci, cu toții vor veni să primească îmbrățișarea lui Hristos din Sfânta Liturghie, atunci când toate vor fi trecut.

ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.  (Romani 5,3-5)

https://doxologia.ro/cum-slujit-sfantul-spiridon-singur-fara-popor-cu-sf...

Citește alte articole despre: Sfânta Liturhie